Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a spus vineri, în staţiunea Mamaia, cu prilejul trecerii în revistă a efectivelor şi tehnicii structurilor MAI care asigură ordinea publică pe litoral în sezonul estival, că 1.000 de poliţişti şi pompieri sunt detaşaţi pe litoral în perioada 1 iulie – 6 septembrie, pentru ca turiştii să fie în siguranţă.
Bode a menţionat că deschiderea sezonului estival se face şi în acest an în condiţiile existenţei stării de alertă privind pandemia de coronavirus.
‘Deschiderea sezonului estival se face şi în acest an în condiţiile existenţei stării de alertă, cu restricţii de care trebuie să ţinem cont în continuare. Relaxarea nu este încă una totală, chiar dacă de la 1 iulie am intrat într-o nouă etapă pe calendarul relaxării. Măsurile de protecţie sanitară trebuie respectate, iar oamenii trebuie să înţeleagă că există în continuare riscuri. Pentru ca turiştii să îşi petreacă vacanţa în linişte şi în siguranţă, am dispus ca începând cu data de 1 iulie până pe data de 6 septembrie, 400 de poliţiştii şi 600 de pompieri să fie detaşaţi pe litoral în sprijinul dispozitivului curent’, a afirmat Bode.
Ministrul a mai spus că poliţiştii şi jandarmii vor asigura ordinea publică la toate evenimentele cultural-artistice ce vor fi organizate în sezonul estival, o atenţie sporită fiind acordată zonelor unde sunt organizate tabere de vară sau manifestărilor sportive.
‘Solicit structurilor MAI să se conecteze în permanenţă la realităţile din teren, inclusiv într-un dialog constant cu tot ce înseamnă servicii de turism aici pe litoral şi mă refer la hotelieri, la organizatori de evenimente, restaurante, cluburi. Efectivele de jandarmi şi poliţişti vor asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică la toate evenimentele cultural-artistice, organizate în perioada estivală. O atenţie deosebită va fi acordată zonele unde sunt organizate tabere de vară sau evenimente sportive’, a declarat Lucian Bode.
Conform acestuia, în zonele de pe litoral unde au loc cele mai multe intervenţii pentru situaţii de urgenţă au fost operaţionalizate 25 de puncte de lucru temporare.
‘De exemplu, plajele din Corbu, Mamaia Nord, Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn, Venus şi Vama Veche au fost amenajate corturi de prim-ajutor dotate cu toate echipamentele necesare salvării vieţii. În proximitatea acestor puncte sunt amplasate echipamente ale IGSU capabile să ajungă şi să asigure intervenţia pe plajă astfel încât paramedicii să poată transporta eventualele victime’, a precizat ministrul de Interne.
Totodată, potrivit ministrului, pentru că se preconizează o creştere a numărului de persoane şi mijloace de transport care vor tranzita punctele de trecere a frontierei, în special cele cu Bulgaria, s-a dispus suplimentarea personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul din frontieră. Astfel, aproximativ 4.000 de poliţişti de frontieră acţionează zilnic la nivel naţional.
Ministrul a evidenţiat şi importanţa activităţii de prevenire.
‘Vă solicit să puneţi un accent deosebit pe componenta de prevenire în această perioadă. Pentru a descuraja încălcarea legii patrulele să acţioneze în stradă la vedere în mod transparent şi proactiv. Acolo unde se încalcă legea, vă rog să fiţi fermi şi să acţionaţi, în acelaşi timp, fără excese printr-o abordare echilibrată şi graduală a situaţiei operative’, a spus Bode.
El a atenţionat lucrătorii MAI că au obligaţia, 24 de ore din 24, să facă ‘proba integrităţii, a profesionalismului şi a eficienţei’.
‘Din partea noastră, a mea personal şi a conducerii MAI aveţi toată susţinerea, dar vă atrag atenţia că aşteptările sunt foarte mari, iar toleranţa la greşeală este scăzută, iar la derapaje este zero’, a afirmat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.