Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat miercuri că la întâlnirea cu ministrul Federal de Interne al Austriei, Gerhard Kraner, va fi discutat şi subiectul deblocării procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen, subliniind că vizita omologului austriac ‘dezgheaţă’ relaţiile bilaterale dintre România şi Austria, relaţii care s-au răcit la finalul anului trecut.
‘Vizita de astăzi este o continuare firească a activităţilor desfăşurate de structurile Ministerelor Afacerilor Interne din România şi Austria, structuri care s-au întâlnit la nivel tehnic pe parcursul acestui an. Vizita de astăzi este, dacă vreţi, o abordare pragmatică a temelor de interes pentru ţările noastre. Aş vrea să mai spun un lucru. Văzând abordarea din presă cu privire la această vizită aş confirma că această vizită dezgheaţă relaţiile bilaterale dintre România şi Austria la nivelul MAI, relaţii care s-au răcit la finalul anului trecut. Agenda de astăzi, pe lângă temele de interes pentru ţările noastre de cooperare bilaterală, cuprinde, evident, subiectul deblocării procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen. La finalul acestei zile, acţiunile pe care le vom desfăşura sper să contribuie la atingerea acestui obiectiv de ţară al României – aderarea la Spaţiul Schengen’, a spus Bode, în prezenţa lui Gerhard Kraner.
Bode a mai afirmat că vor fi semnate trei acorduri între ministerele de Interne din cele două ţări şi se va face o vizită la sediul Poliţiei de Frontieră Române – Centrul Operaţional de Comandă.