Secretarul general al PNL, Lucian Bode, spune că „la Cluj se dă ora exactă în ceea ce privește administrația publică din România”.
Principalele declarații ale lui Bode la Cluj:
– Dragii mei prieteni, vecini de la Cluj, Hristos a Înviat
– Ascultându-l pe Daniel Buda, Alin Tișe și Emil Boc, m-am gândit care ar fi cel mai potrivit început de discurs pe care să-l am
– Nu port pălărie, dar am împrumutat una
– Cel mai important lucru pe care aș putea să-l fac în fața dumneavoastră este jos pălăria pentru tot ceea ce ați făcut.
– Vă consider o mare familie care ne primește mereu cu ospitalitate, mereu exemplar organizată și cu candidați foarte puternici. Aveți cea mai bună garnitură de candidați la aceste alegeri și sunteți singurii care puneți pe masa ofertelor electorale o viziune coerentă.
– Sunt convins că o să reconfirmați, pe tot parcursul anului 2024, scorurile record avute în alegerile precedente, iar rezultatele o să vă poziționeze în topul celor mai puternice filiale din România.
– Îmi petrec majoritatea timpului în București, dar mereu când revin la Cluj mă surprinde și se face să înțeleg de ce de aici se dă ora exactă în ceea ce privește administrația publică din România.
– Clujul este orașul excelenței.
– Clujul sub administrația liberală a renăscut.
– Văzând ce se întâmplă în jurul nostru, în Europa și în lume, vreau să subliniez că Clujul a fost declarat în top 10 cele mai sigure orașe din lume. Felicitări!
– Am văzut că sunteți o super echipă care a turat la maxim motoarele dezvoltării acestui oraș și ați inspirat multe alte administrații din România.
– Când vine vorba de conceptele moderne de administrație, Clujul este pe buzele tuturor. Mulți își doresc orașe ca la Cluj.
– Vi s-au pus multe etichete, dar cel mai important este că mereu ați rămas la înâlțime. Sunteți un motor pentru dezvoltarea Ardealului. Performanța în administrație este aici, la ea acasă.
– Dezvoltarea remarcabilă a Clujului este marca PNL, marca administrațiilor performante. Este marca lui Emil Boc, Daniel Buda, Alin Tișe, ai primarilor și consilierilor. Ați adus bani europeni, probabil mai mult decât alte state europene. Clujul a atras mai multe fonduri europene decât Cipru și Malta la un loc.
– Adversarii noștri știu că este imposibil să câștigi în fața echipei liberale de la Cluj. Sunt convins că administrația liberală de la Cluj o să fie mereu una de top.
– Sunteți un model admirabil de administrație pentru toată România. Nu sunt multe administrații care se pot bucura de acest lucru. Liderii au fost mereu o prezență valoroasă.
– Le propuneți clujenilor trecerea într-o nouă etapă și pentru asta aveți o strategie foarte ambițioasă. Atunci când este pe primul loc, apar adversarii, uneori chiar din interior. Ține de caracter și de onoare.
– Unii care au sărit din barcă au demonstrat că nu au așa ceva. Sunt încrezător că aveți toată susținerea clujenilor. La Cluj suntem într-un mare fief liberal și așa o să rămână și după 9 iunie
– Când faci echipă și ai viziune există coerență.
– Am pornit împreună în 2020, cea mai accelerată administrație. Aici, la Cluj, am găsit, în poziția de ministru, cei mai receptivi parteneri pentru implementarea proiectelor de transport.
– S-au dat aici foarte multe exemple de dezvoltare, toate vorbesc despre o administrație care a pus destinele în dezvoltare. Din păcate, unii au fost deranjați.
– Ne așteptăm și ne așteaptă o luptă importantă în această campanie.
– De ce suntem aliați cu PSD? De ce avem această Coaliție? Am făcut această Coaliție atunci când războiul bătea la ușă. După o criză politică declanșată de USR, nu aveam altă soluție pentru a menține România pe linia de plutire. Nu a fost o decizie ușoară, dar am fost împinși spre această soluție.
– Deși avem o relație complicată cu partenerii noștri am reușit să facem lucruri bune alături de partenerii noștri.
– Menționez și eu, anul 2022, an de referință, cu premier Nicolae Ciucă, România a reușit să atragă peste 11,3 miliarde de euro, la care adăugăm și cele 10,4 miliarde investiții străine directe.
– Asta a însemnat guvernarea liberală, asta a însemnat guvernarea Nicolae Ciucă.
– Vreau să știți, noi liberalii mereu o să apărăm cota unică, Pilonul ll de pensii, o să susținem capitatul românesc, antreprenorii.
– România traversează o periadă fastă, este meritul PNL. Pe 9 iunie avem de dat o dublă bătălie. Alegerile locale sunt concomitent cu alegerile europarlamentare. Este datoria noastră să trimitem la Bruxelles o echipă cât mai bine pregătită. Daniel Buda a făcut o treabă extraordinară și știe cât de important este să avem legitimitate acolo. Avem nevoie de un scor cât mai mare pentru o reprezentativitate cât mai bună la Bruxelles.
– Clujul îl trimite la Bruxelles pe Daniel Buda pentru un nou mandat.
– Nu ne oprim pe 9 iunie. Avem de câștigat alegerile prezidențiale și avem de dat un Guvern pentru următorii 4 ani, așa că mai este foarte mult de muncă.
– Rămâneți mobilizați și organizați pentru împlinirea proiectului liberal.
– Jos pălăria pentru organizația Cluj!
Articolul Bode, la Cluj: Îmi petrec majoritatea timpului în București, dar mereu când revin la Cluj mă surprinde și se face să înțeleg de ce de aici se dă ora exactă apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro