Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat joi, la Zalău, că are în vedere modificarea legislaţiei astfel încât unităţile administrativ-teritoriale să poată aloca bani pentru reabilitarea sediilor de Poliţie, în condiţiile în care MAI nu are resurse financiare suficiente.
Lucian Bode a precizat, într-o conferinţă de presă, că la nivel naţional există peste 3.000 de sedii de Poliţie, reiterând faptul că multe dintre ele au nevoie de reabilitări, circa 1.000 fiind cu toalete în curte.
Ministrul a adăugat că din bugetul acestui an au fost alocaţi bani pentru rezolvarea problemei toaletelor, dar că nu există resurse pentru investiţii în toate cele 3.000 de sedii de Poliţie, în condiţiile în care 83% din buget este dedicat cheltuielilor de personal şi doar 17% pentru dotări.
‘Am aprobat, prin repartizarea unor sume din bugetul pe anul 2021, sumele necesare pentru a rezolva această problemă, care este ruşinoasă pentru Poliţa Română, în anul 2021, şi am alocat întreaga sumă necesară pentru finanţarea acestor investiţii, să nu mai existe în anul 2021 post de poliţie fără grup sanitar’, a menţionat Lucian Bode.
Potrivit acestuia, pentru 65 de sedii de Poliţie vor fi alocate fonduri europene, dar pentru restul nu există resurse financiare, motiv pentru care se are în vedere o modificare legislativă, în condiţiile în care sute de administraţii locale şi-au arătat disponibilitatea de a investi în aceste clădiri, dar nu pot din cauza constrângerilor legislative.
‘Ne-am gândit să modificăm legislaţia, în sensul în care legea de funcţionare a MAI să permită unităţilor administrativ-teritoriale să aloce resurse pentru modernizarea sediilor de poliţie. (…) Vom clarifica, vom avea o reglementare legală, astfel încât să permitem unităţilor administrativ-teritoriale să facă aceste investiţii minime, pe care pe de o parte Poliţia nu le are, nu are aceşti bani, pe de altă parte UAT-urile au aceşti bani şi pentru ei nu reprezintă un efort foarte mare 100.000 – 150.000 de lei într-un an de zile, pentru o astfel de investiţie’, a afirmat Lucian Bode.