AcasăPoliticaBogdan Aurescu a primit-o pe ambasadoarea Republicii Turcia la Bucureşti, Fusun Aramaz,...

Bogdan Aurescu a primit-o pe ambasadoarea Republicii Turcia la Bucureşti, Fusun Aramaz, cu ocazia încheierii misiunii în România

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a primit-o, miercuri, pe ambasadoarea Republicii Turcia la Bucureşti, Fusun Aramaz, cu ocazia încheierii misiunii acesteia în România, prilej cu care a evidenţiat importanţa parteneriatului strategic bilateral şi discuţiile recente cu privire la înfiinţarea unui Consiliu de Cooperare la Nivel Înalt România – Turcia.

„Şeful diplomaţiei române a evidenţiat contribuţia substanţială a ambasadoarei Fusun Aramaz la consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale româno-turce de parteneriat strategic, prin promovarea unui dialog politic dinamic, la toate nivelurile, şi prin efortul activ întreprins pe tot parcursul mandatului său, în vederea extinderii cooperării sectoriale. Cu ocazia întrevederii, a fost subliniat nivelul foarte bun al relaţiei bilaterale, bazate pe dialog consistent şi o cooperare solidă într-o gamă largă de domenii, arătându-se importanţa deosebită a parteneriatului strategic dintre România şi Republica Turcia, semnat la 12 decembrie 2011”, informează Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Totodată, ministrul Aurescu a evocat discuţiile aprofundate avute recent cu omologul turc, în contextul vizitei oficiale recente la Ankara, pe marginea direcţiilor de acţiune avute în vedere pentru consolidarea dimensiunii strategice a cooperării, prin înfiinţarea unui Consiliu de Cooperare Strategică la Nivel Înalt România – Turcia, platformă de dialog la nivel înalt, axată pe domenii strategice de interes comun, care ar urma să fie lansată în cursul anului 2023.

Cei doi oficiali au căzut de acord cu privire la relevanţa unui astfel de format, nu doar din perspectivă bilaterală, ci şi din perspectivă regională, europeană şi transatlantică, mai ales în circumstanţele geopolitice actuale, având în vedere că întărirea legăturilor şi cooperării bilaterale strategice contribuie, implicit, la consolidarea rezilienţei comune la provocările tot mai mari din prezent, arată MAE.

A fost subliniat şi rolul deosebit de important jucat de minoritatea turco-tătară din România în consolidarea relaţiilor dintre cele două ţări şi popoare.

„Ambasadoarea Fusun Aramaz a mulţumit pentru modelul de coexistenţă paşnică, de integrare socială şi de sprijin al minorităţilor reprezentat de România, care a permis o colaborare fructuoasă şi pe acest palier”, se precizează în comunicat.

Aurescu şi ambasadoarea Fusun Aramaz au evidenţiat evoluţia constant ascendentă a cooperării economice, care reprezintă un important pilon al relaţiei bilaterale.

Bogdan Aurescu s-a arătat încrezător că, la finele anului curent, volumul comerţului bilateral va atinge pragul de 10 miliarde USD, un obiectiv comun stabilit în urmă cu mai mulţi ani la cel mai înalt nivel.

„Întrevederea a prilejuit şi un scurt schimb de opinii pe marginea evoluţiilor din regiune, cu efecte multidimensionale, ca urmare a războiului din Ucraina. În context, ambasadorul Turciei a mulţumit pentru sprijinul deosebit acordat de România în procesul de repatriere a cetăţenilor turci şi a minorităţii înrudite din Ucraina. În ceea ce priveşte relaţiile UE – Turcia, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat faptul că Turcia reprezintă un stat candidat şi un partener cheie al Uniunii în domenii esenţiale, susţinerea României fiind constantă şi reliefată inclusiv în contextul Preşedinţiei române a Consiliului UE. Ambasadoarea Fusun Aramaz a mulţumit pentru suportul constant acordat de România în context european”, mai precizează MAE.

Sursa: AGERPRES

Articolul Bogdan Aurescu a primit-o pe ambasadoarea Republicii Turcia la Bucureşti, Fusun Aramaz, cu ocazia încheierii misiunii în România apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks