AcasăPoliticaBogdan Aurescu i-a mulţumit ministrului de Externe finlandez pentru votul pozitiv al...

Bogdan Aurescu i-a mulţumit ministrului de Externe finlandez pentru votul pozitiv al Finlandei, din decembrie anul trecut, pentru aderarea României la Schengen

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a primit-o luni pe Tytti Tuppurainen, ministrul Afacerilor Europene şi proprietăţii de stat al Finlandei, aflată în vizită de lucru în România. Oficialul român a subliniat dorinţa României ca dialogul politico-diplomatic şi sectorial cu Finlanda, precum şi cooperarea economică să se intensifice. Cei doi diplomaţi au apreciat ca foarte bună cooperarea în cadrul UE, mai ales în contextul provocărilor complexe generate de agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, potrivit News.ro. 

 

Conform comunicatului de presă al MAE, Bogdan Aurescu a abordat detaliat dosarul aderării României la spaţiul Schengen, context în care a mulţumit pentru votul pozitiv al Finlandei din cadrul reuniunii Consiliului JAI din 8 decembrie 2022 şi pentru sprijinul constant arătat. De asemenea, a subliniat valoarea adăugată certă pe care România, ca membru Schengen cu drepturi depline, o va genera pentru consolidarea securităţii întregii Uniuni Europene.

La rândul său, ministrul finlandez al afacerilor europene a reconfirmat susţinerea deplină şi activă, în continuare, a ţării sale pentru aderarea României la spaţiul Schengen.

Cei doi miniştri au avut un schimb de vederi asupra contextului dificil de securitate generat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. În acest sens, a fost subliniată importanţa acţiunii comune la nivel european şi a menţinerii sprijinului multidimensional acordat Ucrainei, dar şi Republicii Moldova, care se confruntă cu multiple provocări, mai indică sursa citată.

Ministrul român de Externe a prezentat succint măsurile adoptate de România în sprijinul Ucrainei, inclusiv pentru facilitarea intrării în ţară a peste 3,3 milioane de refugiaţi din Ucraina şi a tranzitului prin ţara noastră a peste 11 milioane de tone de cereale şi produse agricole ucrainene. A arătat, totodată, că susţinerea acordată părţii ucrainene de România a fost realizată şi prin folosirea instrumentelor de drept internaţional, România sprijinind crearea unui mecanism eficient de aducere în faţa justiţiei a celor responsabili pentru crima de agresiune comisă în războiul ilegal al Rusiei contra Ucrainei.

 

Şeful diplomaţiei române a evocat susţinerea fermă a României pentru extinderea Uniunii Europene, atât în ceea ce priveşte partenerii cu statut de candidat sau perspective europene din Vecinătatea Estică –  Republica Moldova, Ucraina, respectiv Georgia, cât şi pentru statele din Balcanii de Vest, cu accent pe evaluarea progreselor pe baza meritelor proprii, importanţa asigurării unui proces de reforme cuprinzătoare, profunde şi credibile, pentru îndeplinirea criteriilor de aderare. În acest sens, a arătat că este necesară acordarea de asistenţă şi expertiză statelor candidate şi potenţial candidate pentru avansarea reformelor necesare aderării, mai precizează sursa amintită.

Ministrul finlandez al Afacerilor Europene a mulţumit ministrului Aurescu pentru sprijinul acordat, inclusiv personal, pentru aderarea Finlandei la NATO, ministrul român de Externe indicând că România va continua să rămână implicată activ în acest proces, inclusiv prin derularea mandatului de Ambasadă – Punct de Contact NATO la Helsinki.

Articolul Bogdan Aurescu i-a mulţumit ministrului de Externe finlandez pentru votul pozitiv al Finlandei, din decembrie anul trecut, pentru aderarea României la Schengen apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks