”Salut foarte mult rezoluţia care a fost adoptată astăzi de Parlamentul European, în favoarea unui tribunal care să pedepsească crima de agresiune. România a fost un susţinător foarte puternic al luptei împotriva impunităţii în ceea ce priveşte Rusia şi făptuitorii ruşi, în legătură cu conflictul din Ucraina”, a declarat Bogdan Aurescu.
El a precizat că ”în luna martie, a sesizat, alături de multe alte ţări, Curtea Penală Internaţională pentru crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid”.
”Am depus, de asemenea, Declaraţia de intervenţie la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga în cazul dintre Ucraina şi Rusia şi sunt mândru să spun că voi fi Agentul României în acest caz. De asemenea, am intervenit în cazul dintre Ucraina şi Rusia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Şi da, susţinem, de asemenea, înfiinţarea unui tribunal care să pedepsească crima de agresiune”, a arătat ministrul.
El a precizat că partea cea mai dificilă este baza legală pentru înfiinţarea acestui tribunal, ”deoarece majoritatea precedentelor care au permis crearea altor tribunale internaţionale, a altor tribunale penale ad-hoc sau a altor tipuri de organisme, au implicat Consiliul de Securitate al ONU, unde acum Rusia are, desigur, un drept de veto împotriva oricărei forme de luptă împotriva impunităţii în legătură cu Rusia”.
”Aşadar, trebuie să găsim cea mai solidă bază juridică pentru a crea un astfel de tribunal. Ne gândeam la un moment dat, în România, la precedentul Camerelor specializate din Kosovo, care au fost create printr-un acord între Uniunea Europeană şi autorităţile din Kosovo. Deşi România nu recunoaşte Kosovo ca stat, din punct de vedere juridic, aceasta ar putea fi o formulă interesantă: de exemplu, un acord între Uniunea Europeană şi Ucraina pentru a crea aceste camere, care pot fi conectate la unele camere naţionale din Ucraina. În acelaşi timp, să existe un fel de „birou internaţional al procurorului”, compus din experţi internaţionali în acest domeniu. Poate că aceasta este o cale de urmat, dar avem nevoie de o dezbatere a experţilor juridici pe această temă”, a afirmat ministrul de Externe.