Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va avea luni o rundă de consultări politice bilaterale cu ministrul Afacerilor Externe şi Europene al Republicii Croaţia, Gordan Grlic Radman, în cadrul vizitei pe care şeful diplomaţiei croate o va efectua la Bucureşti.
‘Cei doi miniştri de externe vor aborda, în cadrul consultărilor, subiecte de actualitate de pe agenda regională, europeană şi de securitate, cu accent pe parcursul european, atât al partenerilor estici, cât şi al celor din Balcanii de Vest, precum şi pe implicaţiile multiple şi complexe ale războiului ilegal şi brutal al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, inclusiv din perspectiva impactului asupra evoluţiilor din regiunea Mării Negre şi asupra altor state, precum Republica Moldova, a securităţii energetice şi a celei alimentare, la nivel global’, informează un comunicat de presă al MAE transmis duminică.
Potrivit sursei citate, în cadrul consultărilor va fi abordat ‘pe larg’ şi stadiul aderării celor două state la Spaţiul Schengen.
Vizita constituie o oportunitate importantă pentru consolidarea dialogului politico-diplomatic şi intensificarea cooperării economice şi sectoriale între România şi Republica Croaţia, având în vedere inclusiv contextul aniversar, de împlinire, în 2022, a 30 de ani de relaţii diplomatice româno-croate, precizează MAE.