Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării a avut miercuri o întâlnire cu Excelența Sa, domnul Reuven Azar, Ambasadorul Israelului în România.
”Am avut bucuria de a mă întâlni astăzi cu Excelența Sa, domnul Reuven Azar, Ambasadorul Israelului în România.
Avem un parteneriat strategic cu Statul Israel din care România are doar de câștigat. Între cele două state începem colaborări pe mai multe domenii de interes precum IT, Fin-Tech, Inovare și Cyber Security.
De asemenea, am discutat despre colaborarea dintre universitățile Israeliene și Start-up-urile românești din sănătate, agricultură și energie verde.
Prin acțiunile comune ale celor două state, prioritizăm transferul tehnologic către domeniul privat, precum și schimbul de experiență și de bune practici în finanțarea investițiilor de tip public-privat.
România are nevoie de parteneri cu experiență pentru a putea să își atingă potențialul. Este momentul să nu mai așteptăm oportunități. Trebuie să le identificăm și să mergem cu încredere către ele”, a scris Bogdan Ivan.
Articolul Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, întâlnire cu Excelența Sa, domnul Reuven Azar, Ambasadorul Israelului în România apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro