Bogdan Tăut, director de dezvoltare Editura Frontiera, a declarat duminică, în ultima zi a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, că târgul reprezintă un moment martor al rezultatelor editorilor, al calităţii cărţilor oferite cititorilor.
‘Un târg de carte înseamnă, întotdeauna, un moment în care ne întâlnim cu industria de carte, cu ceilalţi colegi. Alături de Gaudeamus, Bookfest e cel mai important eveniment al anului, un moment martor al activităţii noastre şi al calităţii cărţilor. Nici această ediţie nu a făcut excepţie. Impresia mea este că la Bookfest a fost prezente mai puţine edituri – nu ştiu dacă e adevărat – dar cu o ofertă mai consistentă din partea celor participante’, a declarat Tăut pentru AGERPRES.
El a precizat că Frontiera a lansat la Bookfest trei cărţi destinate copiilor.
‘Una este volumul ‘Prin pieţele lumii’, scris de Maria Bahareva, ilustrat de Anna Desniţkaia şi premiat anul acesta cu prestigiosul Prix Sorcieres pentru non-ficţiune în Franţa. Cartea, tradusă de Vasile Ernu, pune în discuţie rolul pieţei în viaţa societăţii, în condiţiile apariţiei hipermarketurilor. Este un album care reuneşte o colecţie ilustrată de 24 de pieţe din jurul lumii. Sun pieţe din din ţări precum Franţa, Chile, China, Etiopia, inclusiv din România, prin amabilitatea autoarei, fiind incluse Piaţa Obor din Bucureşti şi Piaţa Dacia din Braşov. O a doua este cartea Anei Mariei Sandu ‘În ţara vacilor fericite’, un volum pentru copii, o poveste apărută în colecţia ‘Mic roman’, care reuneşte romane de mică întindere pentru copii de 8-10 ani. O a treia carte este ‘Într-un bar din Zanzibar’, scrisă de o poetă cu care noi colaborăm de mai mult timp, Marina Debattista, profesoară la Oxford, pasionată de cartea destinată copiilor. Anterior am publicat cartea ei ‘Dejunul unei frunze’, premiată la nivel european’, a precizat editorul.
Bogdan Tăut a dezvăluit că între volumele cele mai căutat de cititori la standul Editurii Frontiera s-au numărat ‘Prin pieţele lumii’, ‘În ţara vacilor fericite’, dar şi ‘poeziile saga’ ale Ninei Cassian: ‘Povestea celor doi pui de tigru numiţi Ninigra şi Aligru’, ‘Roşcată ca arama’, ‘Prinţul Miorlau’, enciclopediile ‘Arborii şi albinele’ etc.
‘La această ediţie a Bookfest am căutat să scoatem în faţă şi lucrările ilustratorilor, Am avut şi o mică galerie de lucrări originale rezultate în urma colaborărilor cu autorii pentru ilustrarea cărţilor. Am vrut să aducem în faţa publicului activitatea din spatele ilustrării cărţilor, faptul că noi colaborăm cu o serie de autori recunoscuţi la nivel internaţional. Ne bucurăm că a funcţionat şi vrem să continuăm acest demers’, a mai spus Bogdan Tăut.
Înfiinţată în anul 2001, Editura Frontiera şi-a asumat, din 2017, publicarea exclusiv a cărţilor pentru copii.