Izbucnirea celui de-al doilea val de COVID-19 în Belgia a obligat autorităţile acestei ţări să-i transfere pe unii dintre pacienţii grav bolnavi, dintre care mulţi conectaţi la aparate de ventilaţie, în zonele învecinate ale Germaniei, iar elicoptere-ambulanţă au început să-i transporte marţi pe pacienţii belgieni mai departe pe teritoriul german, informează Reuters. Operatorul elicopterului îl transportă pe fiecare bolnav de COVID-19 într-un sac mare de plastic transparent, conectat la aparate medicale. Majoritatea pacienţilor transferaţi sunt intubaţi şi ventilaţi. Belgia a înregistrat printre cele mai mari rate de deces pe cap de locuitor în timpul primului val de COVID-19, în martie-aprilie, iar în prezent înregistrează cea mai mare rată de contaminări confirmate pe cap de locuitor, potrivit Centrului European Prevenirea şi Controlul Bolilor. Belgia, ţară cu 11 milioane de locuitori şi 7.231 de bolnavi cu COVID-19 internaţi în spitale, dintre care 1.302 sunt la terapie intensivă şi în unităţile locale de urgenţă, cum este cel din oraşul Liege din estul ţării, şi-a depăşit capacitatea maximă de paturi de terapie intensivă. Ambulanţele au început să-i transporte pe pacienţi în Germania săptămâna trecută şi până acum au fost transferaţi 15 bolnavi. Elicoptere-ambulanţă au început marţi să transfere pacienţi la distanţe mai mari pe teritoriul Germaniei. Olivier Pirotte, coordonatorul de operaţiuni al Centrului Medical Heliporte, a declarat că transportul pe calea aerului este necesar pentru a reduce timpul de deplasare al pacienţilor. O astfel de călătorie spre oraşul german Munster ar dura cel puţin trei ore pe cale terestră, însă poate fi făcută de trei ori mai repede pe calea aerului şi cu mai puţine şocuri pentru pacienţi. Ambasadorul Germaniei în Belgia, Martin Kotthaus, a declarat că noul mecanism a fost înfiinţat pentru a permite transferul pacienţilor din Belgia către spitale din landul german Renania de Nord – Westfalia, unde există mai multe paturi la terapie intensivă. ‘În timpul primului val, Germania a avut peste 230 de pacienţi din Italia, Franţa şi Ţările de Jos. Acum, ne-am extins ajutorul către Belgia’, a declarat ambasadorul german.’Însă, în viitor este posibil ca germani să trebuiască să fie aduşi în Belgia’, a adăugat el.