Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Crin Bologa, s-a întâlnit cu Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Parchetului European (EPPO), discuţiile vizând, printre altele, îmbunătăţirea şi extinderea cooperării interinstituţionale în domeniile în care DNA şi EPPO au competenţă partajată.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, Crin Bologa, alături de alţi membri ai conducerii instituţiei, s-a întâlnit marţi după-amiază cu Laura Codruţa Kovesi, aflată într-o vizită oficială în România, alături de alţi reprezentanţi ai EPPO.
DNA precizează că reprezentanţii Parchetului European au remarcat sprijinul acordat de DNA în operaţionalizarea şi eficientizarea structurii de suport a procurorilor delegaţi europeni din România.
Prin lege, DNA a fost desemnată să asigure sprijin Parchetului European în ceea ce priveşte infrastructura, personalul auxiliar, ofiţeri de poliţie şi specialişti, precum şi suport logistic.
‘Discuţiile au vizat, de asemenea, îmbunătăţirea şi extinderea cooperării interinstituţionale în domeniile în care DNA şi Parchetul European au competenţă partajată şi anume combaterea corupţiei transfrontaliere şi a fraudei cu fonduri europene’, se menţionează în comunicatul citat.