Apar controverse majore după ce Ilie Bolojan a convocat o ședință la Cotroceni, pe tema organizării alegerilor din luna mai. Un demers fără precedent, în condițiile în care alegerile nu intră în atribuțiile sale, notează Realitatea Plus, scrie activenews.ro.
Premierul, șeful AEP, ministrul de interne sunt printre cei care au fost prezenți la întâlnire.
În cadrul ședinței s-a decis ca AEP, BEC, CNA și ANCOM să facă un grup de lucru pentru a „supraveghea” campania electorală din mediul online și a crea mecanismele eliminării conținutul nedorit, al site-urilor și postărilor „neconforme” de pe internet.
”S-a discutat despre organizarea propriu-zisă a alegerilor. În plan intern, AEP și MAI au confirmat ca sunt în grafic. În plan extern, s-a convenit să avem cel puțin același număr de secții de vot, să nu fie probleme din acest punct de vedere, mai ales că în Polonia și Portugalia se suprapun cu alegeri interne”, a transmis, luni, Administrația Prezidențială.
Potrivit sursei citate, până la sfârșitul lunii martie vor fi definitivate locațiile pentru secțiile de vot și comunicate public.
”În ceea ce privește desfășurarea campaniei electorale în mediul online, instituțiile competente trebuie să aplice legile în vigoare, pentru combaterea conținutului ilegal”, mai arată Președinția.
În ședința de luni, de la Palatul Cotroceni, s-a convenit, de asemenea, să se facă un grup de lucru pentru o bună coordonare și colaborare între AEP, BEC, CNA și ANCOM.
Redăm comunicatul integral al Administrației Prezidențiale:
17 martie 2025
„Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și reprezentanții instituțiilor competente au avut marți, 17 martie 2025, la Palatul Cotroceni, o întâlnire privind organizarea alegerilor viitoare, cu scopul de a asigura o procedură electorală corectă și transparentă, având în vedere atât aspectele interne, cât și cele externe ale procesului electoral.
La întrevedere au participat Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, Viceprim-ministrul Marian Neacșu, Ministrul Afacerilor Interne și viceprim-ministru, Cătălin Predoiu, Secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Ana Cristina Tinca, Președintele interimar al Autorității Electorale Permanente, Zsombor Vajda, Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului, Valentin Alexandru Jucan, Președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Valeriu Zgonea, Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Ferenc Asztalos, și Adjunctul Directorului Directoratului Național de Securitate Cibernetică, Gabriel Dinu.
Obiectivul principal al întâlnirii a fost consolidarea instituțiilor relevante, pentru a se asigura aplicarea corectă a legislației în toate domeniile implicate, cu accent pe legislația electorală și reglementările referitoare la mediul online.
În cadrul întâlnirii, s-a discutat despre importanța coordonării eficiente dintre instituțiile responsabile. Această colaborare trebuie să se manifeste atât la nivel intern, cât și referitor la reglementările aplicabile mediului online, unde instituțiile abilitate trebuie să aplice măsurile existente pentru combaterea conținutului ilegal.
În ceea ce privește organizarea alegerilor, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) au confirmat că pregătirile sunt în grafic, iar secțiile de vot din țară vor funcționa conform reglementărilor în vigoare.
La nivel internațional, s-a convenit ca numărul secțiilor de vot din străinătate să fie menținut cel puțin la același nivel cu cel de la alegerile anterioare, având în vedere că în unele state, precum Polonia și Portugalia, vor avea loc alegeri interne. Locațiile exacte ale secțiilor de vot din străinătate vor fi stabilite până la sfârșitul lunii martie și comunicate publicului.
De asemenea, s-a convenit înființarea unui grup de lucru interinstituțional format din AEP, Biroul Electoral Central (BEC), Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), care va avea rolul de a coordona și supraveghea respectarea legislației, precum și de a răspunde prompt în cazul apariției unor abateri în mediul online.
Este esențial ca toate instituțiile implicate să își îndeplinească responsabilitățile într-o manieră profesionistă și coordonată, pentru a garanta buna desfășurare a alegerilor și pentru a asigura respectarea principiilor fundamentale ale democrației.”
Articolul Bolojan pregătește schimbări pentru campanie, deși nu intră în atribuțiile sale: AEP, BEC, CNA și ANCOM vor „supraveghea” campania electorală din mediul online apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro