Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, marţi, după ce peste 15.000 de copii nu au primit tichetele pentru educaţie în valoare de 500 lei, că mecanismul ‘moştenit’ de distribuire a acestora este greoi şi se va apela, în paralel, la bazele de date privind documentele de venituri, pentru ‘a nu mai pune oamenii pe drumuri’.
‘Aşa este. Noi avem un mecanism cu Inspectoratele şcolare foarte greoi, pe care l-am moştenit şi pe care intenţionăm să îl schimbăm în totalitate, pentru că aţi văzut ce repede a mers la voucherul pentru energie sau la voucherele pentru alimente în care nu a trebuit să purtăm oamenii pe drumuri să-şi aducă adeverinţe de venit, ci prin simpla interogare a bazelor de date am reuşit să dăm aceste carduri şi vouchere. Deci, mecanismul pe care îl vom derula în paralel va fi şi de interogare a acestor baze de date, pentru că se pare că vechile mecanisme nu dau întotdeauna rezultatele dorite. Conform ordonanţei, aveam această obligaţie să solicităm Inspectoratelor şcolare documentele de venit, însă se pare că n-am reuşit îndeaproape’, a afirmat Boloş, la Parlament.
El a precizat că a avut luni seara o discuţie la minister privind interogarea bazelor de date pentru distribuirea acestor vouchere care sunt aşteptate de copii. ‘Situaţia se va rezolva’, a dat asigurări Marcel Boloş.