Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane şi Biserica Ortodoxă Română implementează campania naţională ‘Uniţi, oferim libertate! Exploatarea asupreşte suflete şi distruge destine’, prin care atrag atenţia asupra traficului de persoane şi îndeamnă la implicare civică în combaterea lui.
Potrivit unui comunicat al BOR, transmis marţi AGERPRES, campania este adresată atât enoriaşilor din parohiile Bisericii Ortodoxe Române, cât şi publicului larg şi vizează prevenirea traficului de persoane în principalele sale forme de manifestare prin creşterea gradului de conştientizare şi îmbunătăţirea nivelului de informare.
Sunt abordate ambele dimensiuni ale fenomenului – oferta şi cererea care facilitează exploatarea şi traficul de persoane, se precizează în comunicat.