Peste 160 de persoane care au fost victime ale violenţei în familie au refuzat, anul trecut, emiterea unor ordine de protecţie faţă de agresor, a declarat, vineri, în cadrul unei întâlniri de lucru pe tema violenţei domestice, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Viorel Şerbănoiu.
Potrivit acestuia, anul trecut, în judeţul Botoşani au fost înregistrate 1.066 de cazuri de violenţă în familie, fiind emise, de către poliţişti, 211 ordine de protecţie pe numele agresorilor. În 120 de situaţie, persoanele agresive aveau deja ordine de protecţie emise pe numele lor, iar poliţiştii au fost nevoiţi să declanşeze anchete penale pentru nerespectarea măsurilor de restricţii provizorii.
Totodată, în alte 162 de cazuri, victimele au refuzat emiterea unor ordine de protecţie faţă de agresori.
‘În multe cazuri s-a impus şi internarea acestora la Psihiatrie, fiind şi foarte violenţi. Mulţi erau sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta fiind şi unul dintre principalele motive din cauza cărora se ajunge la violenţa domestică’, a afirmat Şerbănoiu în şedinţa organizată de Instituţia Prefectului.
În primele două luni ale acestui an, poliţiştii din Botoşani au intervenit în 148 de cazuri de violenţă domestică, luând decizia de a impune ordine de restricţie pentru 37 de persoane.