proximativ 50 de tone de furaje au ars, miercuri, în urma unui incendiu produs într-o gospodărie din localitatea Stroieşti, comuna Lunca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.
Potrivit acestora, pentru stingerea incendiului, pompierii au acţionat mai bine de şase ore.
‘La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi şi Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Lunca, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un buldoexcavator. Pompierii au constatat că ardea depozitul de furaje şi exista pericolul de propagare a flăcărilor la casă şi alte construcţii din apropiere’, au precizat oficialii ISU.
Pompierii susţin că incendiul ar fi avut drept cauză acţiunea intenţionată, subliniind că acest caz a rămas în atenţia Poliţiei.