AcasăStiri generaleBotoşani: A fost constituită Asociaţia Secretarilor Generali de Comune, în judeţ

Botoşani: A fost constituită Asociaţia Secretarilor Generali de Comune, în judeţ

Asociaţia Secretarilor Generali de Comune din Botoşani, care reuneşte secretarii a 69 din cele 71 de comune existente în judeţ, a fost constituită şi a avut vineri prima şedinţă.

Preşedintele ales al acestei asociaţii, Vasile Boghian, care este secretarul general al comunei Gorbăneşti, susţine că scopurile noii structuri asociative este de a apăra interesele secretarilor generali, dar şi de a face posibilă aplicarea unitară a normelor juridice la nivelul unităţilor administrativ- teritoriale.

‘Este un corp profesional al secretarilor de comune din judeţul Botoşani. Nu e ca o formă sindicală. Avem de apărat interesele profesionale ale secretarilor, dar vrem să facem şi perfecţionare profesională şi pregătire profesională. În ceea ce priveşte actele juridice, vrem să avem o aplicare unitară a acestora’, a declarat, pentru AGERPRES, Vasile Boghian.

Prima şedinţă a Asociaţiei Secretarilor Generali de Comune s-a desfăşurat la Prefectură, în prezenţa prefectului Dan Nechifor.

‘Salut această iniţiativă şi, spun încă o dată, consider că secretarii generali trebuie să aibă o independenţă totală faţă de primari, subordonarea fiind doar faţă de secretarul general al judeţului. Neutralitate şi apolitic ar trebui să fie caracteristicile principale ale misiunii la care v-aţi angajat. În sfârşit aveţi o voce prin care să vă solicitaţi apărarea drepturilor atât la nivel local, cât şi la nivel central’, a afirmat prefectul de Botoşani.

O astfel de organizaţie ar urma să fie constituită, la începutul lunii iunie, la nivel naţional.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks