Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a semnat, luni, contractul de lucrări pentru reabilitarea Teatrului Mihai Eminescu, clădire monument istoric aflată într-o avansată stare de degradare.
Fondurile necesare realizării investiţiei sunt asigurate printr-un proiect cu finanţare europeană, valoarea totală a lucrărilor fiind de 42 de milioane de lei.
Potrivit contractului dintre Primăria Botoşani şi constructor, lucrările trebuie finalizate până în luna decembrie 2023.
‘Suntem într-un moment bun pentru municipiul Botoşani, în care începem lucrările la Teatrul Mihai Eminescu şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, le terminăm la sfârşitul lui 2023. Pentru a se întâmpla acest lucru, am şi garanţia constructorului care este astăzi aici’, a afirmat primarul Cosmin Andrei.
Reprezentanţii Primăriei susţin că ordinul de începere a lucrărilor va fi semnat în termen de cinci zile, după ce constructorul va depune garanţia de bună execuţie.
La semnarea contractului a asistat şi preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Doina Federovici. AGERPRES / (A – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)