O femeie a rămas încarcerată în urma unui accident rutier care s-a produs, miercuri dimineaţă, pe drumul european E58, între localităţile Cotu şi Flămânzi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Potrivit acestora, în accident au fost implicate două autoturisme, iar unul a fost proiectat în afara părţii carosabile.
‘La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi cu o autospecială de stingere şi modul de descarcerare, ambulanţa de terapie intensivă mobilă SMURD, dar şi o ambulanţă SAJ. Aceştia au constatat că una dintre maşini era ieşită în afara părţii carosabile, iar conducătoarea auto era încarcerată. Femeia era conştientă, a fost extrasă din interiorul autovehiculului de către pompieri, fiind preluată de echipajul medical şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate’, susţin oficialii ISU.
Celălalt şofer a coborât singur din autoturism, a primit îngrijiri medicale la faţa locului, dar a refuzat transportul la spital.
Cazul a rămas în atenţia Poliţiei pentru cercetări.