AcasăStiri generaleBotoşani: Acordarea Premiului Naţional de Poezie 'Mihai Eminescu' nu va avea loc...

Botoşani: Acordarea Premiului Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’ nu va avea loc pe 15 ianuarie, din cauza pandemiei

Organizatorii Premiului Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’ pentru Opera Omnia au decis amânarea galei de decernare a câştigătorului marelui premiu, care ar fi trebuit să aibă loc pe 15 ianuarie, pe fondul pandemiei de coronavirus. Preşedintele Fundaţiei Culturale Hyperion, Gellu Dorian, care este principalul organizator al evenimentului, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că ediţia a 30-a a Premiului ‘Mihai Eminescu’ va avea loc pe 15 iunie, când se vor împlini 132 de ani de la moartea poetului. ‘Ediţia din acest an a fost amânată, din cauza pandemiei, pentru 15 iunie, când sperăm să fie vremuri mai bune şi să facem manifestarea în condiţii normale, nu on-line, pentru că, fiind ediţia a 30-a, am diminua din importanţa ei şi am pierde prin acest anonimat. Decizia Primăriei Botoşani, Uniunii Scriitorilor şi Fundaţiei Hyperion este să se amâne’, a afirmat Dorian. Totodată, organizatorii Premiului Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’ pentru Opera Omnia au decis să nu facă publice, până în mai, numele poeţilor nominalizaţi pentru cel mai important premiu de poezie acordat în România. Premiul ‘Mihai Eminescu’ se acordă, anual, pe 15 ianuarie, atunci când este marcată Ziua Culturii Naţionale şi, totodată, ziua de naştere a marelui poet născut la Ipoteşti. Câştigătorul Premiului Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’ pentru Opera Omnia beneficiază de un premiu substanţial acordat de Primăria Botoşani, dar şi de titlul de cetăţean de onoare al municipiului. Acest premiu, acordat pentru întreaga activitate poetică, a fost obţinut până acum de următorii poeţi: Mihai Ursachi (1992), Gellu Naum (1993), Cezar Baltag (1994), Petre Stoica (1995), Ileana Mălăncioiu (1996), Ana Blandiana (1997), Ştefan Augustin Doinaş (1998), Mircea Ivănescu (1999), Cezar Ivănescu (2000), Constanţa Buzea (2001), Emil Brumaru (2002), Ilie Constantin (2003), Angela Marinescu (2004), Şerban Foarţă (2005), Gabriela Melinescu (2006), Adrian Popescu (2007), Mircea Dinescu (2008), Cristian Simionescu (2009), Dorin Tudoran (2010), Dinu Flămând (2011), Ion Mircea (2012), Nicolae Prelipceanu (2013), Ion Mureşan (2014), Gabriel Chifu (2015), Gheorghe Grigurcu (2016), Mircea Cărtărescu (2017), Aurel Pantea (2018), Liviu Ioan Stoiciu (2019) şi Ovidiu Genaru (2020).

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks