oliţiştii din Botoşani au deschis o anchetă cu privire la cazul unui iaz de pe o păşune din comuna Mihai Eminescu care era alimentat cu apă din reţeaua publică, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, în acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt, ancheta desfăşurându-se in rem.
‘Din verificări a rezultat că o persoană ar fi colectat, în mod neautorizat, apă din reţeaua publică de alimentare pe care ulterior ar fi direcţionat-o într-un iaz din aceeaşi localitate. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt. Urmează să stabilim cu exactitate împrejurările în care s-a produs fapta, precum şi persoanele care se fac responsabile de comiterea acesteia’, a afirmat Nenişcu.
Ancheta a fost demarată după ce mai mulţi localnici au sesizat o presiune scăzută a apei în comuna Mihai Eminescu şi au sesizat operatorul de apă, dar şi poliţia.
Furtul de apă are loc în contextul în care societatea comercială Nova Apaserv SA Botoşani se confruntă cu probleme în asigurarea apei către populaţie, pe fondul secetei prelungite, cauzată de căldura excesivă şi lipsa precipitaţiilor. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)