Acasă93Botoşani: Apariţie rară a celei mai mari păsări răpitoare din România pe...

Botoşani: Apariţie rară a celei mai mari păsări răpitoare din România pe Barajul Stânca-Costeşti

Un exemplar de codalb, considerată cea mai mare pasăre răpitoare din România, a fost observat pe Lacul de Acumulare Stânca-Costeşti de pe râul Prut, au anunţat reprezentanţii Serviciului Teritorial Botoşani al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP).

Aceştia au publicat pe contul de Facebook imagini cu pasărea în timp ce se hrănea în zona lacului de compensare de pe Barajul Stânca-Costeşti.

‘Un exemplar matur de codalb a fost observat hrănindu-se în zona lacului de compensare din cadrul Exploatării Complexe Stânca-Costeşti’, au afirmat oficialii ANANP.

Potrivit acestora, codalbul este cea mai mare specie de pasăre răpitoare care cuibăreşte pe teritoriul României, fiind prevăzută în Anexa 1 a Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului UE din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice.

Populaţia din România este estimata la 110 – 220 indivizi.

Potrivit portalului pasaridinromania.sor.ro, coldabul este o specie de pasăre răpitoare de talie mare, uşor de recunoscut după silueta impunătoare, cu aripi lungi şi rotunjite interior, primare ‘digitale’ bine definite, coada uşor romboidală şi ciocul masiv. Adulţii au penajul de corp şi aripile de culoare maronie, gâtul şi capul de culoare galben-maronie, coada complet albă şi ciocul galben. Lungimea corpului este de 69 – 92 cm, anvergura de 200 – 245 cm şi greutatea de aproximativ 4.100 g în cazul masculului şi de 5.500 g în cazul femelei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks