Un bărbat a fost încătuşat şi amendat de poliţişti după ce a refuzat să poarte mască de protecţie într-un magazin din municipiul Botoşani, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, bărbatului i s-a adus la cunoştinţă că purtarea măştii atât în spaţii închise, cât şi în spaţii deschise este obligatorie pe raza municipiului Botoşani, însă a refuzat să se conformeze. ‘Deşi i s-a adus la cunoştinţă faptul că portul măştii de protecţie este obligatoriu, bărbatul a refuzat să se conformeze. Mai mult de atât, la solicitarea poliţiştilor de a se legitima, acesta a devenit recalcitrant şi a refuzat oferirea de date care să conducă la identificarea sa. Cu sprijinul jandarmilor, bărbatul a fost imobilizat şi condus la sediul Poliţiei, unde i-a fost stabilită identitatea’, a afirmat Nenişcu. Botoşăneanul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 2.500 pentru nerespectarea obligativităţii de a purta mască de protecţie şi 1.000 de lei pentru refuz de legitimare şi adresare de injurii.