n bărbat, în vârstă de 37 de ani, a fost rănit după ce maşina pe care o conducea a părăsit partea carosabilă, a ajuns într-o pădure şi s-a izbit de un copac, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.
Potrivit acestora, accidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona localităţii Vârfu Câmpului.
‘La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere şi modul de descarcerare, dar şi două ambulanţe aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă. În autovehicul se afla doar şoferul, care a reuşit să iasă din acesta până la sosirea pompierilor’, au precizat oficialii ISU.
Bărbatul a fost preluat de echipajul medical şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.