Bărbatul care a căzut din picioare în timp ce participa, luni seară, la un marş de protest faţă de restricţiile anti-COVID-19 impuse de autorităţi a fost diagnosticat cu etilism acut, a declarat, marţi, prefectul judeţului Botoşani, Dan Nechifor.
‘Vreau să fac precizarea că la persoana care a fost dusă la Urgenţe diagnosticul a fost etilism acut. Este vorba de persoana care a căzut în stradă şi a fost preluată de jandarmi, iar apoi a fost chemat un echipaj de ambulanţă’, a afirmat Nechifor.
Un bărbat care participa, luni seară, la un marş de protest împotriva restricţiilor anti-COVID-19 impuse de autorităţi a leşinat în timpul manifestaţiei, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Dan Izotov.
Potrivit sursei citate, bărbatul, care se deplasa pe strada Primăverii, s-a prăbuşit din picioare, primind, în primă fază, ajutor de urgenţă de la la jandarmii care îi însoţeau.
‘Pe timpul desfăşurării manifestaţiei de protest organizate în municipiul Botoşani, unui bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani i s-a făcut rău, fiind observat de jandarmii care asigurau ordinea şi siguranţa publică în momentul în care acesta s-a prăbuşit în mijlocul manifestanţilor. Jandarmii i-au acordat primul-ajutor şi au solicitat sprijinul unei ambulanţe în vederea îngrijirilor medicale de specialitate’, a afirma Izotov.
Aproximativ 150 de persoane au participat, luni seară, la un miting în Piaţa Revoluţiei, după care s-au deplasat în marş pe principalele străzi din municipiul Botoşani. AGERPRES / (A – AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)