Un bloc cu 20 de apartamente destinate medicilor a fost construit în municipiul Botoşani, printr-un proiect finanţat de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Doina Federovici. Potrivit sursei citate, lucrările au fost finalizate şi specialiştii ANL ar urma să facă săptămâna viitoare recepţia finală a investiţiei. CJ intenţionează să realizeze, în cel mai scurt timp, documentaţia pentru a doua etapă de locuinţe ANL pentru medici. ‘Avem soluţia pentru una dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă tinerii medici care vin să lucreze în Botoşani. Recepţia primelor 20 de apartamente ANL pentru specialişti se va face săptămâna viitoare. (…) Locuinţele pentru specialişti sunt una dintre priorităţile noastre şi sperăm ca în cel mai scurt timp să se demareze lucrările şi la cel de al doilea imobil’, a declarat Doina Federovici. Blocul de locuinţe pentru specialiştii din sistemul sanitar are 20 de apartamente, dintre care 15 cu două camere şi cinci cu o cameră. Spaţiile de cazare pot fi repartizate medicilor rezidenţi şi medicilor specialişti, chiar dacă au împlinit deja vârsta de 35 de ani. În ultima şedinţă ordinară a CJ au fost aprobate criteriile generale de repartizare a locuinţelor ANL pentru specialişti. Acestea au fost transmise Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi, după ce vor primi avizul acestuia, vor reintra în plenul CJ pentru votul final.