Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra a doi cetăţeni din Uzbekistan două cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor din Lituania, care s-au dovedit a fi falsificate, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani.
Potrivit sursei citate, cei doi bărbaţi s-au prezentat, în noaptea de miercuri spre joi, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, ca pasageri într-un microbuz care se deplasa spre Germania.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că ambele documente sunt false. Ele ar fi fost procurate din Republica Moldova în schimbul unor sume importante de bani.
‘La controlul de frontieră, cetăţeanul B.P., în vârstă de 35 de ani a prezentat o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din Lituania. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.Bărbatul a declarat poliţiştilor de frontieră că a obţinut cartea de identitate contra sumei de 3.000 de euro, de la o persoană din Republica Moldova, cu scopul de a fi folosită pentru a ajunge în Uniunea Europeană. În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit şi asupra celuilalt cetăţean Uzbekistan, M.S., în vârstă de 44 de ani, colegii noşţtri descoperind asupra lui o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din Lituania, care avea imprimată fotografia şi numele acestuia.Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals. Bărbatul a declarat poliţiştilor de frontieră că documentul a fost obţinut contra sumei de 5.000 de dolari, de la o persoană din R. Moldova cu scopul de a fi folosit pentru a ajunge în Uniunea Europeană’, se arată în comunicat.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)