AcasăStiri generaleBotoşani: Casă incendiată în localitatea Stroieşti

Botoşani: Casă incendiată în localitatea Stroieşti

O casă din localitatea Stroieşti, comuna Lunca, a ars, luni seară, în urma unui incendiu declanşat intenţionat, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Potrivit sursei citate, imobilul şi o anexă au fost distruse complet.

‘La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi şi Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Lunca, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Pompierii au constatat că ardeau casa şi anexa în totalitate, existând pericolul de propagare a flăcărilor la o altă locuinţă, dar şi la depozitul de furaje din curtea vecină’, au precizat oficialii ISU.

Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor acestuia, s-a intervenit mai bine de două ore. Pompierii au eliminat pericolul de explozie, scoţând din interiorul locuinţei două butelii.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acţiunea intenţionată, cazul rămânând în atenţia Poliţiei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks