Acasă55Botoşani: Cel mai în vârstă parlamentar are 78 de ani şi a...

Botoşani: Cel mai în vârstă parlamentar are 78 de ani şi a obţinut un mandat de deputat din partea AUR

Cel mai în vârstă parlamentar ales în Circumscripţia Electorală 7 Botoşani are 78 de ani şi este membru al Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR). Lucian Feodorov, care a deţinut şi funcţia de subprefect al judeţului Botoşani, a ocupat prima poziţie pe lista de candidaţi ai AUR pentru Camera Deputaţilor, obţinând mandatul după ce formaţiunea politică pe care a reprezentat-o a atras 14,46% din voturile valabil exprimate. Feodorov, actualmente pensionar, este de profesie inginer. El a ocupat, înainte de 1990, funcţia de director la Întreprinderea Judeţeană de Transport Local, iar apoi a fost director la Regia Naţională de Electricitate. Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean Botoşani a atribuit, luni, cele trei mandate de senator şi şase de deputat, în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie. Astfel, Partidul Social Democrat a obţinut patru mandate de parlamentar, dintre care unul de senator (Lucian Trufin) şi trei de deputat (Marius Constantin Budăi, Dan Constantin Şlincu şi Constantin Neculai Pătrăuceanu), Partidul Naţional Liberal (PNL) două mandate, unul de senator (Vasile Cristian Achiţei) şi unul de deputat (Costel Şoptică), Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) două mandate, unul de senator (Dorinel Cosma) şi unul de deputat (Lucian Feodorov), iar Alianţa USR-PLUS un mandat de deputat (Andrei Iulian Drancă). Două dintre mandatele de senator (Vasile Cristian Achiţei – PNL şi Dorinel Cosma – AUR) au fost atribuite în etapa a doua, în urma redistribuirii voturilor rămase neutilizate în prima etapă. De asemenea, un mandat de deputat, cel al lui Andrei Iulian Drancă de la Alianţa USR-PLUS, a fost atribuit în etapa a doua.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks