Efectivele Ministerului Afacerilor Interne care acţionează în localitatea Havârna, care se află, de joi, în carantină, au fost suplimentate, a anunţat, duminică, printr-un comunicat de presă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani. Potrivit sursei citate, numărul de jandarmi, poliţişti, pompieri şi poliţişti de frontieră care acţionează, împreună cu specialişti din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, a fost crescut. ‘Este prematur să formulăm o concluzie viabilă într-un interval de timp atât de scurt, referitoare la reducerea numărului de infectări. Ce dorim însă să evidenţiem este atitudinea locuitorilor aflaţi în carantină, care respectă, cu conştiinciozitate, am putea spune, măsurile preventive stabilite prin Ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în special în ceea ce priveşte distanţarea fizică şi portul măştii de protecţie’, se precizează în comunicatul Jandarmeriei. Autorităţile din Botoşani transmit că acţiunile de control vor continua zilnic, 24 de ore din 24. Rata de infectare din localitatea Havârna era, duminică, de 13,02 cazuri la 1.000 de locuitori.