O explozie a avut loc, luni după-amiază, într-o locuinţă din satul Plopenii Mari din comuna Ungureni, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu.
Potrivit sursei citate, proprietara, în vârstă de 79 ani, a încălzit mâncarea, după care a închis gazul doar de la maşina de gătit, nu şi de la butelia care prezenta defecţiuni la regulatorul de presiune.
Gazul acumulat în încăpere a produs o explozie în momentul în care femeia a aprins becul.
‘Forţele de intervenţie au fost chemate de o vecină care a auzit zgomotul exploziei. La faţa locului au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni, cu o autospecială cu apă şi spumă, dar şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă’, a precizat Lupu.
Oficialul ISU susţine că, deşi a fost surprinsă de suflul exploziei, femeia a suferit arsuri uşoare şi a refuzat transportul la spital. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)