femeie în vârstă de 54 ani din satul Bârsăneşti, comuna Durneşti a fost salvată, miercuri,de pompieri dintr-o fântână adâncă de peste 25 de metri, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu.
Potrivit acesteia, femeia a fost scoasă din fântână în şoc hipotermic şi transportată cu ambulanţa la spital.
‘Alarma a fost dată de soţul ei care a auzit strigătele de ajutor. La faţa locului au ajuns pompierii din cadrul gărzilor de intervenţie Truşeşti şi Ştefăneşti, cu accesorii specifice. Unul dintre pompieri a coborât în fântână şi, ajutat de colegi, a reuşit să o aducă pe femeie la suprafaţă. Aceasta a fost găsită în apă până la piept, fiind în şoc hipotermic. Femeia a fost preluata de echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă aflat la faţa locului. În întâmpinare, a fost trimis şi echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD’, a afirmat Lupu.
Reprezentanta ISU susţine că intervenţia a fost una dificilă având în vedere adâncimea fântânii, dar şi diametrul de aproximativ 80 de centimetri.
Poliţia va cerceta împrejurările în care s-a produs evenimentul.