Fermierii din mai multe localităţi ale judeţului Botoşani au participat, miercuri după-amiază, cu zeci de tractoare la un protest pe străzile municipiului reşedinţă, în semn de nemulţumire faţă de măsurile adoptate de Guvern în domeniul agricol.
Marşul, care îngreunat circulaţia în zona centrală a municipiului Botoşani, a fost organizat de Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice şi s-a încheiat cu o pichetare Prefecturii.
Manifestanţii susţin că problemele din agricultură sunt foarte grave şi afectează toţi fermierii, indiferent de cât teren sau câte animale deţin aceştia.
‘După ce că noi nu am fost în stare să negociem la Bruxelles sume mai mari pentru fermierii noştri, le tăiem şi pe acelea pe care le avem. Europa ne dă voie să dăm ANT (n.r.- ajutor naţional de tranziţie) cât avem nevoie, dar Guvernul României este împotriva ajutorului acordat agriculturii. Este cel mai incapabil ministru al Agriculturii şi cred că ar trebui demis din prima. Nu are ce căuta în fruntea Ministerului Agriculturii, pentru că distruge România, nu o clădeşte şi nu o ridică unde trebuie ridicată. Noi, dacă nu suntem salvaţi, agricultura României cade de tot. Interesul lor este ca marile corporaţii să îngroape agricultura românească şi să umple supermarketurile numai cu importuri’, a afirmat preşedintele unei cooperative agricole, Constantin Nechifor.
‘Suntem în luna aprilie şi noi nu am primit un ban. Noi trebuie să ne apucăm de treabă şi nu avem bani de motorină, nu avem nimic. Ni s-a promis că o să ni se dea. Nu ştiu care e problema că nu vor să ne ajute deloc. Au luat acum şi sprijinul de la tomate, şi sprijinul cuplat pentru soia, şi pentru lucernă. Nu ştiu unde vor să ne ducă domnii aceştia. Vor să ne desfiinţeze, să vină altă ţară să ne ia firmele? Vrem să discutăm cu domnul prefect şi să avem o intervenţie la domnul premier, că la domnul ministru nu mai avem ce face. Dumnealui, când am fost la Bucureşti, s-a apucat de plantat copaci. L-a apucat ecologizarea. (…) Imputurile s-au scumpit, începând de la îngrăşăminte, seminţe, pesticide, insecticide şi motorina cu 40-50% şi la noi toate scad. Nu ştim ce vom face. Asta e o problemă generală. Am vorbit să venim cu 40 de tractoare, dar băieţii voiau să vină cu o sută şi ceva’, a declarat fermierul Virgil Buchi.
O delegaţie a fermierilor a fost primită la discuţii de prefectul judeţului Botoşani, Dan Nechifor.