Poliţiştii de frontieră din Botoşani au făcut uz de armă pentru prinderea unor contrabandişti de ţigări la frontiera cu Republica Moldova, a anunţat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Botoşani, Minodora Răcnea.
Potrivit sursei citate, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti au observat, în noaptea de marţi spre miercuri, pe raza localităţii Bobuleşti, două persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă. În momentul în care acestea au observat patrula Poliţiei de Frontieră, au fugit profitând de întuneric şi vegetaţia abundentă din zonă.
Întrucât persoanele în cauză nu s-au supus somaţiei verbale, au fost executate cinci focuri de avertisment în plan vertical, însă nici de această dată persoanele nu s-au oprit.
‘S-au dispus măsuri de monitorizare a zonei în vederea identificării şi reţinerii persoanelor în cauză, iar la scurt timp, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunse în vegetaţie mai multe colete voluminoase, ambalate în folie şi prevăzute cu chingi de transport. La inventarierea bunurilor a reieşit faptul că în colete se aflau ţigarete, fiind stabilită cantitatea de 60.000 de ţigarete (3.000 de pachete), în valoare de 37.500 de lei, bunuri ce au fost ridicate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor’, precizează oficialul STPF Botoşani.
Poliţiştii de frontieră efectuează în acest caz cercetări pentru infracţiunea de contrabandă. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)