Primăria Botoşani a decis să demonteze geamurile uneia dintre pieţele din municipiu pentru ca aceasta să poată funcţiona în contextul noilor măsuri de combatere a COVID-19. Decizia de înlăturare a geamurilor de sticlă de la Piaţa Viilor a fost luată, luni, după ce primarul Botoşaniului, Cosmin Andrei, s-a întâlnit cu comercianţii din pieţe, care şi-au arătat nemulţumirea faţă de suspendarea activităţii pieţelor agroalimentare care funcţionează în spaţii închise. ‘De exemplu, la Piaţa Viilor au fost scoase geamuri, pentru a putea funcţiona. În cazul în care mai sunt mese libere, o parte din comercianţii Pieţei Centrale vor putea fi transferaţi în piaţa din Primăverii’, a declarat Cosmin Andrei. De asemenea, municipalitatea din Botoşani are în vedere amplasarea unor căsuţe din lemn în parcarea Pieţei Centrale, unde comercianţii să poată să îşi vândă mărfurile. În acelaşi timp, primarul Cosmin Andrei a anunţat că mesele din hala de legume vor fi scoase afară, iar producătorii agricoli vor putea să îşi continue activitatea comercială.