AcasăStiri generaleBotoşani: ISU a înfiinţat un punct de lucru în comuna Coţuşca

Botoşani: ISU a înfiinţat un punct de lucru în comuna Coţuşca

Un nou punct de lucru al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani a devenit operaţional, vineri, în localitatea Coţuşca.

Potrivit datelor transmise de ISU, la noua structură vor lucra 21 de pompieri militari care vor interveni în cazul înregistrării unor situaţii de urgenţă în comunele Coţuşca, Drăguşeni, Mitoc, Rădăuţi-Prut şi Viişoara.

Punctul de lucru dispune de o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, care este echipată cu accesorii de descarcerare, dar şi de o ambulanţă SMURD.

‘La creşterea nivelului de siguranţă şi de protecţie a comunităţilor vor contribui şi cele două autospeciale de stingere cu apă şi spumă care aparţin serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă Coţuşca şi Viişoara’, susţin reprezentanţii ISU.

Datele statistice relevă faptul că, în ultimii şase ani, unul din opt locuitori din sectorul de intervenţie al Punctului de Lucru Coţuşca a cerut sprijinul pompierilor pentru stingerea incendiilor izbucnite în gospodării, dar şi atunci când au suferit în urma inundaţiilor, a căderilor de grindină, ninsorilor abundente sau din cauza vântului puternic, a secetei prelungite ori când au avut nevoie de ajutor medical.

La operaţionalizarea noului punct de lucru al ISU au fost prezenţi, printre alţii, subsecretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Gheorghe Sorescu, adjunctul Inspectorului General al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, generalul maior Benone Gabriel Duduc, prefectul Sorin Cornilă, preşedintele Consiliului Judeţean, Doina Elena Federovici.

Acesta este al treilea punct de lucru înfiinţat de ISU în judeţ, după cele de la Flămânzi şi Darabani.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks