Numeroase lucrări de pictură şi grafică aparţinând unor cunoscuţi artişti români, inspirate din spaţiul satului natal al lui Mihai Eminescu, Ipoteşti, vor fi expuse, în perioada 22 iulie- 5 august 2022, la Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu.
Tablourile, prezentate publicului pe simezele sălii ‘Portaluri’ a Muzeului Mihai Eminescu, fac parte din colecţia de artă a Memorialului Ipoteşti.
Ele sunt semnate de Ilie Boca, (Compoziţie, pictură în ulei, 2002), Angela Pitaru Bolnavu (Biserica în noapte, pictură, 2002), Suzana Fântânariu (Coroana lui Eminescu, laviu pe pânză, 2002), Ştefan Găvenea (două gravuri în metal din 1998 şi 2001), Ion Grigore (Natură statică cu flori, pictură ulei, 2003), Maria Neacşu (Peisaj de vis la Ipoteşti, pictură pe pânză, 2003), Horea Paştina (Peisaj la Ipoteşti, pictură pe pânză, 1997), Ion Sălişteanu (Ecoul pădurii, pictură pe pânză, 2003), Atena Simionescu (Secretaire, laviu pe carton, 2003), Liviu Şoptelea (Îngeri la Ipoteşti, pictură pe pânză, 2019), Angela Tomaselli (Festiv, pictură pe pânză, 2002) şi Spiru Vergulescu (opt desene în peniţă din anii ’80).
‘Aşa cum sugerează titlul lucrărilor, ele au fost inspirate de spaţiul satului Ipoteşti sau filtrează prin viziunea autorilor ceva din creaţia şi viaţa lui Mihai Eminescu. Lucrările expuse se completează prin tematică, iar formele de realizare plastică sunt variate, acoperind majoritatea tehnicilor de reprezentare’, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de Memorialul Ipoteşti.
Colecţia de Artă a Memorialului Ipoteşti s-a constituit din lucrările donate Memorialului Ipoteşti prin participarea unor artişti plastici consacraţi la taberele de artă găzduite la Ipoteşti, în perioada 1997-2003 şi din donaţiile Spiru Vergulescu, Laura şi Aurel Dorcu şi Doina Gloria Folescu. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)