Muzeul Judeţean Botoşani va organiza, marţi, 1 februarie, o serie de acţiuni culturale prilejuite de împlinirea a 154 de ani de la naşterea pictorului Ştefan Luchian.
Evenimentele vor fi organizate la Muzeul ‘Ştefan Luchian’ din oraşul Ştefăneşti, localitatea natală a marelui artist.
Potrivit directorului Muzeului Judeţean, Aurel Melniciuc, seria manifestărilor va fi deschisă de un Te Deum şi o depunere de jerbe de flori la bustul lui Luchian din curtea muzeului care îi poartă numele. Va urma o prezentare a vieţii şi operei ‘pictorului florilor’, susţinută de muzeograful Camelia Munteanu, dar şi vernisajul expoziţiei ‘Magia Punctului 5- Trinitate’ a artistului Victor Foca, realizată în onoarea lui Luchian, expoziţie ce va fi prezentată de istoricul Gheorghe Median.
Manifestările culturale se vor încheia cu vizionarea filmului artistic ‘Ştefan Luchian’, în regia lui Mihai Mărgineanu.
Pe parcursul întregii zile, accesul publicului la Muzeul ‘Ştefan Luchian’ din Ştefăneşti va fi gratuit, cu respectarea normelor sanitare în vigoare.
Pictorul Ştefan Luchian, supranumit ‘poetul plastic al florilor’, s-a născut pe 1 februarie 1868 la Ştefăneşti, judeţul Botoşani, şi s-a stins din viaţă pe 28 iunie 1916 la Bucureşti.