Un şofer din Botoşani, care avea o concentraţie alcoolică de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, a intrat, vineri, cu maşina, într-o autospecială de poliţie, care staţiona pe marginea unui drum judeţean, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, maşina Poliţiei, la volanul căreia se afla un agent din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 7 Darabani, staţiona regulamentar, în afara părţii carosabile, pe partea dreaptă a DJ 282, între localităţile Coţuşca şi Nichiteni, iar la un moment dat a fost lovită în partea din spate de un autoturism condus de un bărbat, de 45 de ani, din oraşul Săveni.
‘În urma evenimentului, au rezultat doar pagube materiale, ambele autoturisme fiind avariate. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv în cazul bărbatului de 45 de ani, şi anume 1,14 mg/ l alcool pur în aerul expirat’, a afirmat Nenişcu.
În acest caz, poliţiştii fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.