casă din municipiul Botoşani în care se aflau doi copii, unul de cinci ani, iar celălalt de 14 ani, a fost cuprinsă, sâmbătă, de flăcări, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Potrivit acestora, incendiul ar fi fost provocat de copilul de cinci ani, care s-ar fi jucat cu focul, iar pentru stingere au intervenit trei echipaje de pompieri.
‘Alarma a fost dată chiar de fiica proprietarei, în vârstă de de 14 ani, care a fost trezită din somn de fratele ei, de cinci ani. Cei doi au ieşit din casă până la sosirea forţelor de intervenţie. În cel mai scurt timp, patru echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, dar şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, au ajuns la faţa locului. Aceştia au constatat că anexa, care era lipită de casă, ardea în totalitate, cu degajări mari de fum. Flăcările au cuprins şi acoperişul casei, dar şi o parte din acoperişul locuinţei vecinilor’, au precizat oficialii ISU.
Un bărbat în vârstă de 82 de ani, vecin cu proprietarii casei, a suferit un atac de panică, fiind evaluat de echipajul SMURD. AGRRPRES/(AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Cătălin Alexandru)