O fetiţă de 14 ani din localitatea Coţuşca, judeţul Botoşani, s-a sinucis duminică seară, ea fiind găsită moartă într-o anexă a locuinţei, a declarat, pentru AGERPRES, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.
Potrivit sursei citate, părinţii acesteia sunt plecaţi la muncă în străinătate, iar fata şi un frate de-al său se aflau în grija unui unchi.
‘În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi a fost dispusă necropsia’, a afirmat Chihaia.
Primarul comunei Coţuşca, Constantin Viorel Ciobanu, susţine că există informaţii potrivit cărora gestul fetei ar fi survenit în urma participării acesteia la un joc online.
‘Eu aseară am fost anunţat, însă nu am avut puterea să mă duc acolo să văd cum stau lucrurile, pentru că e anchetă în derulare. Se pare că Procuratura a luat telefonul şi a constatat lucrul acesta. Nu este oficial, dar cei care au fost acolo mi-au transmis lucrul acesta’, a afirmat primarul.
Acesta arată că fetiţa provine dintr-o familie cu o stare materială bună.
‘Familiile, şi părinţii, şi unchii, sunt oameni cu bunăstare, nu oameni dintr-o categorie socială mai scăzută. E destul de neplăcut’, a adăugat Ciobanu.