Botoşani, 5 nov /Agerpres / – O singură unitate de învăţământ din judeţul Botoşani avea, vineri, o rată de imunizare a personalului de 100%, potrivit datelor publicate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ).
La Grădiniţa cu program prelungit ‘Sandy Belle’ este vaccinat cu schemă completă tot personalul didactic, dar şi cel didactic auxiliar şi cel nedidactic.
La sensul opus, cea mai scăzută rată de imunizare se înregistrează în rândul personalului de la Şcoala Gimnazială nr. 1 din localitatea Conceşti, acolo unde doar 26% dintre angajaţii unităţii au primit serul anti-COVID-19.
De asemenea, Grădiniţa cu program prelungit nr. 19 din municipiul Botoşani are o rată de vaccinare a personalului de doar 29%.
Potrivit unui ordin comun al miniştrilor interimari ai Sănătăţii şi Educaţiei, începând cu data de 8 noiembrie 2021 reluarea cursurilor cu prezenţa fizică se realizează pentru unităţile de învăţământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60% din personal este vaccinat.