AcasăStiri generaleBotoşani: O tabără de artă fotografică a debutat la Memorialul Ipoteşti

Botoşani: O tabără de artă fotografică a debutat la Memorialul Ipoteşti

O tabără de artă fotografică a debutat la Memorialul Ipoteşti – Centrul de Studii Mihai Eminescu, participanţii urmând să se inspire din locurile prin care a trecut marele poet.

Tabăra, care se intitulează ‘Căutându-l pe Eminescu’, va fi finalizată cu un catalog de fotografii, dar şi cu o expoziţie itinerantă organizată la Memorialul Ipoteşti şi la cluburile foto participante la proiect.

‘Scopul atelierelor este de a acumula un material fotografic inspirat din viaţa şi opera lui Mihai Eminescu, având ca principală sursă de explorare fotografică satul Ipoteşti şi alte locuri de care se leagă numele Eminescu, locuri reflectate în opera sa. Pentru această ediţie, organizatorii propun deplasări în Călineştii lui Cuparencu, satul de origine al tatălui lui Mihai Eminescu, Gheorghe Eminovici, la Pomârla, localitatea în care Eminescu l-a vizitat pe prietenul său, Samson Bodnărescu’, se arată într-un comunicat transmis de Memorialul Ipoteşti.

Astfel, timp de trei zile, participanţii vor avea parte de ateliere şi deplasări în Călineşti şi Pomârla cu pauze pentru fotografie în localităţile de pe traseu.

Fotografii vor vizita pe traseul Ipoteşti – Călineşti: biserica din Bălineşti; biserica de lemn din Călineşti-Enache; biserica din Rudeşti; capela şi biserica din Şerbăuţi; biserica de lemn din Dărmăneşti; biserica din Pătrăuţi şi mănăstirea Dragomirna, iar pe traseul Ipoteşti – Pomârla: biserica din Hilişeu; biserica de lemn din Corjăuţi; Casa Memorială ‘George Enescu’ şi biserica de lemn din Vorniceni.

Atelierele de fotografie vor fi coordonate de Adrian-Ionuţ Purice.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks