AcasăStiri generaleBotoşani: Peste 1.200 de metri de plase monofilament găsite de poliţiştii de...

Botoşani: Peste 1.200 de metri de plase monofilament găsite de poliţiştii de frontieră în râul Prut

oliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au depistat pe suprafaţa râului Prut peste 1.200 de metri de plasă monofilament, care a fost îndepărtată de pe luciul de apă, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Botoşani, Minodora Răcnea.

Potrivit sursei citate, la sfârşitul acestei săptămâni, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca, în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), au executat mai multe misiuni de patrulare pe râul Prut, cu ambarcaţiile din dotare, cu scopul de a verifica dacă pe luciul de apă sunt montate plase monofilament, cu ochiul de plasă sub dimensiunile admise de lege.

‘Pe timpul misiunilor, colegii noştri au observat că pe luciul de apă sunt montate plase de pescuit, în lungime totală de aproximativ 1200 metri, de tip monofilament, ce aveau ochiul de plasă sub dimensiunile admise de lege. Poliţiştii de frontieră au îndepărtat plasele de pescuit din apă, fiind ridicate în vederea cercetărilor, iar peştii prinşi în ele au fost redaţi mediului natural acvatic’, a precizat Răcnea.

Oficialul STPF susţine că în acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de producere, import, deţinere, comercializare sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks