AcasăStiri generaleBotoşani: Peste 2.500 de elevi au participat la o campanie privind prevenirea...

Botoşani: Peste 2.500 de elevi au participat la o campanie privind prevenirea şi combaterea consumului de droguri

Peste 2.500 de elevi de liceu din judeţul Botoşani au participat la o campanie privind prevenirea şi combaterea consumului de droguri derulată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, AGERPRES.

Potrivit comunicatului IPJ Botoşani, campania locală ‘Fumurile nu-ţi dau valoare!’ s-a desfăşurat cu scopul creşterii gradului de informare şi conştientizare a elevilor cu privire la riscurile asociate consumului de substanţe psihoactive.

‘Elevii participanţi la activităţi au fost informaţi cu privire la răspunderea penală asociată consumului, dar mai ales cu privire la efectele dăunătoare ale consumului de droguri sau a altor substanţe interzise asupra sănătăţii fizice şi mentale, discuţiile fiind interactive. În cadrul întâlnirilor, adolescenţii au putut experimenta stările induse de droguri, prin intermediul ochelarilor speciali care simulează efectele consumului acestor substanţe, respectiv dezorientarea în spaţiu, modificarea culorilor, vizibilitatea limitată, vederea dublă, aprecierea greşită a distanţelor, confuzia etc’, se precizează în comunicat.

Acţiunile au fost organizate cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani şi împreună cu medici din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean ‘Mavromati’ şi respectiv Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks