Peste 77% dintre elevii din judeţul Botoşani vor avea, începând de luni, prezenţă fizică la ore, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ), după ce Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, vineri, noile scenarii pentru unităţile de învăţământ. Astfel, din totalul celor 62.721 elevi din Botoşani, vor fi prezenţi fizic la cursuri 48.418, ceea ce reprezintă 77,20%. Ceilalţi 14.303 elevi vor desfăşura activităţi şcolare în regim on-line. Situaţia IŞJ arată că, din cele 476 de unităţi de învăţământ din judeţul Botoşani, 286, adică 59,83%, vor funcţiona în scenariul 1, iar 192, reprezentând 40,17%, vor desfăşura activităţile didactice în scenariul 2. La nivelul judeţului Botoşani, rata de infectare cu COVID-19 a fost, vineri, de 1,27 cazuri la 1.000 de locuitori.