Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează, miercuri, percheziţii în 20 de locaţii din judeţul Botoşani, între care şi sediul Serviciului Poliţiei Rutiere, se arată într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, cercetările se desfăşoară într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, în perioada iunie – noiembrie 2020.
‘În cursul zilei de 2 iunie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 20 locaţii situate pe raza judeţului Botoşani, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice’, se precizează în comunicat.
Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.