Peste 30 de cadre didactice de la Colegiul Naţional ‘Mihai Eminescu’ (CNME) din municipiul Botoşani au protestat, miercuri după-amiază, în curtea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), în semn de nemulţumire faţă de planul de şcolarizare pentru anul 2022- 2023 propus de conducerea IŞJ.
Profesorii celui mai bun liceu din judeţul Botoşani sunt nemulţumiţi de decizia IŞJ de a desfiinţa una dintre cele patru clase cu profil de matematică-informatică şi una din cele două clase de-a V-a, înfiinţând, în schimb, două clase cu profil de ştiinţe sociale.
Reprezentanţii CNME acuză conducerea IŞJ că a luat decizia fără a avea la bază un studiu de oportunitate, dar şi fără a consulta unitatea de învăţământ afectată de această măsură.
‘Nu e decizie de explicat. Este o decizie inexplicabilă din punctul meu de vedere. Nu se fundamentează pe niciun studiu de impact, să vedem ce se va întâmpla peste patru ani, că, dacă se introduc aceste clase, trebuie să le duci cel puţin patru ani de zile. Nu se urmăreşte binele copiilor prin asta. Cred că e o măsură demagogică-populistă chiar, nu îşi are locul la un liceu de elită. Ai două licee mari de elită, frumoase. Lasă-le să meargă totul bine, ca până acum! Dacă totul merge bine, de ce intervii? Măcar dacă nu le ajuţi, să le dai vânt la pupa, măcar nu le pune în faţă stânci!’, a afirmat profesorul Daniel Botezatu, unul dintre protestatari.
Cadrele didactice au avut o scurtă întrevedere cu inspectorul general al IŞJ, Ada Macovei.
‘Noi credem că nu se justifică modificarea planului de şcolarizare la Liceul Eminescu, aşa cum aţi propus dumneavoastră’, a declarat profesorul Cristina Bălăucă la întrevederea cu şefa IŞJ.
Inspectoarea generală Ada Macovei le-a explicat cadrelor didactice de la CNME că decizia a fost luată având în vedere interesul elevilor. ‘Le oferim elevilor de clasa a IX-a posibilitatea să aleagă între cele patru profiluri, la fiecare profil câte două clase, mai puţin la matematică- informatică, unde vor avea trei clase. Cred că am explicat foarte bine. Nu se poate să veniţi în fiecare zi să expuneţi aceeaşi problemă’, a afirmat aceasta.
Profesorii au afirmat că vor organiza şi alte acţiuni de protest.