Aproximativ 20 de angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), ai Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră şi ai Penitenciarului Botoşani au participat, joi, la un protest în Piaţa Revoluţiei din municipiul Botoşani.
Acţiunea a fost organizată de Sindicatul Poliţiştilor şi Personalului Contractual din cadrul IPJ Botoşani, Sindicatul Poliţiştilor din România ‘Diamantul’, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Frontieră şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare, nemulţumirile fiind legate de ‘nivelul scăzut’ al salariilor din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională şi de ‘aplicarea defectuoasă a Legii salarizării în sistemul bugetar’.
‘Celelalte categorii sociale au fost în ton cu legea, în sensul că li s-a aplicat Legea salarizării şi vorbesc de sănătate, de educaţie. Au şi ei nişte restanţe, dar nu sunt în situaţia noastră. Noi nu reproşăm nimic celorlalte categorii sociale, ci vrem şi noi să intrăm în rând cu ceilalţi bugetari. Efectiv de la an la an ne lasă fără bani şi în plus vor şi contributivitate la pensie din suma care nu ni s-a alocat’, a afirmat liderul Sindicatului Poliţiştilor şi Personalului Contractual din cadrul IPJ Botoşani, Cătălin Corneanu.
O delegaţie a protestatarilor s-a întâlnit cu prefectul Dan Nechifor.
Protestatarii au programat, vineri, un nou protest în faţa Instituţiei Prefectului. AGERPRES / (A – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)